Ziua 3.
De trezit m-am trezit la patru, sa ma pis, iar dupa nu am mai avut somn. M-am uitat dupa luna, dar luna nu era pe cer. M-am bagat la cort si am citit cartea lui Barbu, Vind Kilometri. Scrie misto si imi place. Pentru editia cu nr 5 a facut un concurs pentru a gasi o coperta noua. Premiul: o plimbare pina la Draja, la o cafea. Am participat cu o coperta ajutat de Joe care a venit cu ideea, si de Il Traditore cu grafica. Eu am fost doar interfata – project manager ul din spate care, bineinteles. lua si premiul :). N-am cistigat, dar Barbu ne-a trecut pe toti cei care am participat in carte pe o pagina la sfirsit. Daca o sa vedeti voi acolo Cosmin Carstea sa stiti ca eu sunt. Am citit o ora, apoi schlafen, apoi din nou trezirea in jurul orei 6. Frig, ceata, nori, si uite cum se duce si cel de-al doilea rasarit. Dar am schimbat planul, si Pablo a luat initiativa de a face cel mai mare foc pentru a alunga norii si ceata. Pe linga foc s-a si gatit, unii au facut paste de casa, iar altii gratar, fiecare dupa preferinte.
Pe la 11 am luat-o din loc si ne-am oprit in fata unei gospodarii unde am intilnit-o pe Maria, o pustoaica de 6 ani. Statea Maria la poze, ceva de speriat. Parintii ei, oameni simpli cu 4 copii, carau cu magarusul apa de la izvorul din apropiere.
Am plecat de acolo si ne-am plimbat pe vai si dealuri, si intr-un tirziu ne-am intors la baza sa mincam ceva de prinz /seara ca apoi sa plecam la Nea Marcu sa prindem asfintitul.Am prins cel mai frumos asfintit de cind ma stiu, iar boii lui Nea Marcu sunt de exceptie.
Ajuns in tabara, am descarcat pozele, am facut o scurta selectie si m-am apucat de procesat. Doream ca a doua zi sa-mi iau revansa fata de Taie-Miini-Si-Picioare si sa-I prezint Sefului de Trib noul portofoliu.
A doua zi ne-am trezit si era SENIN. Am plecat dis de dimineata catre cel mai inalt punct din zona si am asteptat frumusel rasaritul. Si a venit, usurel, tiptil, a imbratisat fiecare vale si fiecare coltisor.
GATA!
A doua zi ne trezim greu. E ora cinci si un sfert, luna nu se vede pe cer, soarele nici atit. E ceata. Ma intorc pe partea cealalta. Dorm.
Ne trezim la sapte, bem o cafea si asteptam micul dejun.
E momentul adevarului: Eu, laptopul si Sorin. Ne uitam pe portofoliu si incetul cu incetul se construieste porecla mea: Taie-Miini-Si-Picioare. Ma besteleste bine de tot. Feedback de tip sandwich si dupa o discutie de jumatate de ora plec ravasit, dar cu sperante. Mincam. Ceata se ridica, dar raman norii negri. Wunderground zice sunt sanse de ploaie 90%.
E zi de portrete si de intrat in casele oamenilor, ne spune Sorin care ne zoreste sa ne indreptam spre Ion de la Brad. O luam la picior si in doi kilometri descoperim prima casa si primii oameni. Intilnim un pusti de 7 ani care tocmai salva un catel mic din gura unui dulau alb. Il salutam si incercam sa ne apropiem. E sfios si fuge in casa. Se intoarce cu maica-sa si sora mai mare. In total sunt cinci frati, iar baietii mai mari sunt la pascut cu oile. Ne imprietenim si incepem sa tragem cadru dupa cadru.
Dupa 45 de minute, o luam la pas si ajungem in curtea lui Nea Ion unde spatiul este mic si incercam sa ne aranjam fiecare pe unde apuca, cei cu wide-urile mai in fata, iar cei cu tele mai in spate. Se mai aude un strigat, doua gen „lasa capul jos“, sau „du-te mai la stinga“. Am fixul de 50 si ma chinui sa lucrez la compozitie. Dan imi sopteste la ureche – „incadreazal intre ferestre si ai grija sa nu-i tai picioarele“. Trag cadru dupa cadru si apoi ma uit. Toate pozele inainte de sfatul lui Dan sunt ciuntite, lipseste un picior, lipsesc citeva degete, ori coada lui Gica, armasarul. Taie-Miini-Si-Picioare este in mine si nu stiu cum sa scap de el. Ma uit la pozele lui Nea Ion incadrat intre ferestre si ma bucur. A iesit asa cum trebuie. Multumesc Dan Mirica. Nea Ion ne invita in casa si cu ocazia asta vedem cele doua camere, soba, si pivnita sapata in piatra. Bem o palinca si un pahar de vin.
Dar cum drumetului ii sta bine cu drumul inaintam pe cararea de munte pina la Nea Marcu sa-i vedem boii. Din pacate, nu ajungem departe si ne oprim pe marginea drumului unde Nea Gheorge tocmai potcoveste frumusete de armasar si e tare mindru ca poate sa faca lucrul asta singur. Facem un cerc in jurul lor si incepem sa tragem cadre. Ne linistim cind aflam ca sunt doua potcoave de pus, si astfel toata lumea are timp berechet.
La Nea Marcu nu am mai ajuns ca s-a facut seara, iar noi nu am mancat de prinz. Usor, usor ne scurgem spre corturi unde ne asteaptau o bere rece si o ciorba fierbinte. A doua zi se anunta vreme frumoasa si sper sa prind si primul rasarit. E bine macar ca soarele asta n-are miini si picioare.
Asa a inceput Aventura cu Sorin Onisor si gasca vesela la primul workshop de fotografie la care am participat. Locatia e Holbav, undeva langa Cotlea Brasov. Punctul de intilnire e centrul satului linga biserica, unde i-am cunoscut pe Mioara & David – un pusti destept foc, Catalin &Diana, Ciprian &Ioana si Onisor. Restul grupului era deja la locatie unde ajunsesera de dimineata si isi instalasera corturile. Dupa un scurt instructaj legat de drum ne-am pornit sa cucerim dealurile semete ale Holbavului.
Drumul este destul de accidentat, cu multe curbe si uracari spectaculoase. Ajungeam in virful dealului si din masina nu vedeam unde e drumul, doar cerul. Ne cocotam usor pe fiecare coama de deal unde ne asteptam unii pe altii, lasind distanta intre noi sa nu ridicam prea mult praf. Casele sunt rasfirate, e soare, iar peisajul iti taie respiratia. Dupa 25 de minute vedem in zare singurul magazin satesc pe o distanta de 15 km. Aici este si tabara noastra. Fac cunostinta cu restul: Pablo, Dan, Raluca, Ruxandra, Catalin, Alina, Radu , dupa care ne punem toti la instalat corturi. Apoi o luam pe coclauri sa facem poze. Sorin ne face o mare surpriza si scoate rucsacul Nikon – doua, trei aparate si patru obiective. Astfel am avut ocazia sa testez in patru zile Nikon: 70 – 200 f4, 300 f4, 85 f1,8. Ne indreptam pe cel mai inalt punct de linga noi si facem primele cadre. Atmosfera este placuta. Incepem sa ne cunoastem. Stau pe linga Sorin si ma bag in seama. Simt ca multi din gasca se cunosc de mult, deci au mai fost. Il recunosc pe Dan Mirica si Cuba lui. Intru in vorba cu el si simt din prima ca e om bun.
Ajungem la casa lui Ion de la Brad. E plecat in oras cu Gica, armasarul gospodariei. Tragem niste cadre si hotarim sa ne intoarcem a doua zi. Ajunsi in tabara de baza ne asteapta o tocanita de cartofi cu afumatura. Mincam si stam la povesti. Ciprian scoate palinca, Pablo niste beri si astfel toata lumea se relaxeaza. Se face unu noaptea si ne ducem la culcare. A doua zi e zi de foc. Onisor o sa se uite pe portofoliul meu.
